„IL LUCE” – un film despre Mircea Lucescu

De ce este greu să faci un film despre Mircea Lucescu?

Mircea Lucescu jucător-antrenor la Hunedoara

Lucescu la începutul carierei de antrenor

Fiindcă este unul dintre foarte puținii oameni de mare succes ai sportului românesc, avînd în fotbal un palmares inegalabil:

– Lucescu a evoluat de 74 de ori în echipa națională a României, fiind căpitanul ei la vîrsta de 24 ani, pe Wembley, la 1-1 cu Anglia, dar și la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970;

– a jucat peste 350 de meciuri în prima noastră divizie, majoritatea la Dinamo București, echipă pentru care a înscris 78 de goluri, a cîștigat 6 campionate și o dată Cupa României;

– a fost primul antrenor-jucător din fotbalul românesc, la Corvinul Hunedora (cu care a izbutit promovarea în Divizia A, în anii ‘80), dar și singurul care a probat pe deplin dubla calitate de jucător activ și antrenor, deși mulți au încercat mai apoi să-l imite!

– Lucescu are o cariera neîntreruptă de 30 de ani ca antrenor de fotbal, fiind un model aproape unic in fotbalul mondial! El nu și-a permis practic nici o pauză în carieră, trecînd direct de la un club la altul, nelăsîndu-și nici un moment la relaxare, nici o vacanță, cît de scurtă; lucrul acesta ar fi dăunat performanței, spune el astăzi !

– Lucescu a fost antrenorul care a calificat în premieră echipa României la un turneu final al Campionatului european, în Franța, 1984. A fost apoi singurul selecționer național din lumea întreagă ce avea să fie demis după o victorie cu 4-0 a echipei sale!

– a făcut performanță cu fiecare dintre echipele pe care le-a antrenat în tară (Corvinul, Dinamo și Rapid) sau în străinătate (Pisa și Brescia Calcio în Italia; Galatasaray și Beșiktaș în Turcia; Șahtior Donetsk în Ucraina). A avut peste 150 de meciuri în Cupele europene. Peste tot a descoperit și a promovat tineri jucători, care aveau să devină nume dintre cele mai importante în țara lor, mulți titulari ai echipelor reprezentative ale României, Italiei, Turciei sau Ucrainei;

– ca antrenor, Mircea Lucescu a cîștigat două titluri de campion în țara noastră (cu Dinamo și apoi Rapid) și 3 Cupe ale României; două titluri în Turcia (cu Galatasaray și Beșiktaș); patru titluri, două Cupe și de trei ori Super-Cupa cu Șahtior, în Ucraina, iar pe plan continental a cîștigat Cupa anglo-italiana cu Brescia, în 1994, Supercupa Europei cu Galatasaray, în 2000, ca și Cupa UEFA, cu Șahtior, în 2009;

– ca urmare, a fost decorat cu înalte distincții de stat atît în România, cît și în Ucraina de președinții celor două țări, Traian Băsescu și Viktor Iuscenko;

– Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) a stabilit că Mircea Lucescu ocupă locul 5 în clasamentul celor mai buni antrenori din lume pe anul 2009! De reținut că pe primele 3 locuri ale clasamentului mondial 2009 al cluburilor  s-au situat formațiile:

1. Manchester United; 2. FC Barcelona; 3. Șahtior Donetsk, după ce echipa ucraineană a condus în clasamentul anului 2009 din luna mai pînă în octombrie!

– în ultimii ani i s-a oferit în mai multe rînduri postul de selecționer al unor echipe naționale; l-a refuzat de fiecare dată, fie că a fost vorba despre selecționata României (cum s-a întîmplat în mai 2009), fie că era vorba despre echipele naționale ale Ucrainei sau Turciei, pentru care a fost ofertat de mai multe ori! A rămas la Șahtior, echipă pe care Lucescu are ambiția de a o ridica la rangul de “cea mai buna formație a estului Europei”!

ȘI TOTUȘI, ACEST FILM SE VA FACE!

Am muncit un an de zile pentru a mă documenta, pentru a filma și a pregăti montajul final al acestui film-documentar, primul de acest gen care va fi realizat la noi. Apoi, am tot încercat să-l „vînd”, adică să găsesc un post de televiziune interesat să plătească suma necesară pentru ca să obțină dreptul de difuzare. Și așa au trecut … aproape 2 ani de zile! Pentru distribuția sa nu mai este însă prea mult de așteptat. Am lucrat extrem de susținut la montajul final, sperînd ca filmul să fie gata de difuzare undeva la mijlocul lunii decembrie, anul trecut. Au trecut de atunci mai multe luni, fără ca să semneze, deocamdată, contractul de difuzare. Nu voi dezvălui însă numele postului TV cu care sînt pe cale să semnez contractul, fiindcă nu este cazul. Ceea ce este important pentru mine e că mă apropii cu repeziciune de finalizarea montajului final. Cu alte cuvinte, foarte curînd filmul va fi gata! Voi continua să vă țin la curent.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Posted by Onet Ioan on Noiembrie 29, 2010 at 6:33 pm

    Este extraordinar daca se realizeaza acest film,dupa o cariera de succes pe care o urmaresc din 1977.

    Răspunde

  2. Multumim pentru acest film si pentru munca depusa.De astfel de oameni are Romania nevoie, de Mircea Lucescu care sa reprezinte tara noastra in Europa si in lume si de oameni ca d-voastra pentru a sustine valorile, lucru pe care altii nu-l fac.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: