ALARMĂ: SPORTUL ESTE AMENINȚAT DE MOARTE!

Cel de-al 74-lea Congres al Asociației Internaționale a Presei Sportive (AIPS), desfășurat nu cu mult în urmă la Seul, a tras un semnal de alarmă în privința sportului mondial și a pericolului mortal care îl pîndește. Sînt sigur că voi mai avea ocazia să povestesc despre lucrurile foarte interesante pe care le-am descoperit ca participant direct la acest congres, fiindcă m-am gîndit să creăm în acest scop o rubrică specială pe site-ul APSR-Media, astăzi aflat în construcție. Așa cum veți vedea, sper cît de curînd, sînt o mulțime de lucruri de spus, cea mai mare parte dintre ele nete noutăți pentru jurnaliștii sportivi din țara noastră. Dar, pînă atunci, m-am decis să aștern pe hîrtie cîteva dintre impresiile care mi-au rămas după participarea la acest congres, o experiență pe care mă grăbesc să o împart cu cît mai mulți colegi de breaslă.

Așadar, vorbeam despre o alarmă! Mai exact, putem spune că, odată cu apariția netului, nimic nu mai seamănă azi cu ce a existat înainte de 1990 în domeniul nostru de activitate. Am intrat încet, încet într-o lume cu totul nouă a sportului. Nimic nu mai este, și nici nu va mai fi vreodată ca înainte! Astăzi specialiștii constată pătrunderea organizațiilor criminale, de tip mafiot și în sport, făcînd foarte mulți bani din noua lor activitate ilegală. Această dură realitate a devenit în ultimii ani cea mai mare amenințare pentru sportul mondial. După părerea lui Risto Nieminen, președintele Asociației Mondiale a Loteriilor (WLA), organizație recunoscută ca autoritatea maximă în materie, dopingul rămîne o simplă joacă de copii, față de amenințarea care planează astăzi asupra sportului. Odată cu dezvoltarea Internetului, fenomenul numit „illegal betting” (pariuri ilegale) a căpătat proporții mondiale, la ora de față existînd în lume între 12.000 și 20.000 de site-uri de pariuri ilegale pe Internet, în funcție de aprecierile „optimiste” sau pesimiste care se fac. Cei care se află în spatele acestor site-uri cîștigă miliarde de euro. Nenorocirea vine și de la așa numitul sistem de „live betting”, prin care sînt permise orice fel de pariuri, în sistemul on-line. De cele mai multe ori aici intervin organizațiile mafiote, corupînd în special echipele mici, din ligile inferioare, cu jucători prea puțin plătiți pentru a putea rezista tentației de trucare a meciului. Așa au ajuns 5 jucători dintr-o ligă inferioară din Finlanda (!) la pușcărie, în vreme ce meciurile din Zambia aduc profituri frumușele tocmai în Singapore. Vi se pare că sună destul de cunoscută povestea? Ca să fim cu adevărat obiectivi, nici nu știți ce va urma de acum înainte!

Finlandezul Risto Nieminen vorbind Congresului AIPS despre pericolul loteriilor ilegale

Finlandezul Risto Nieminen vorbind Congresului AIPS despre pericolul loteriilor ilegale

Mergem mai departe și ajungem la tenis, de exemplu (aceleași „fenomene” se petrec și în cricket sau snooker). Nu vi se pare curios că jucătorii mai slabi cotați pierd absolut întotdeauna în fața celor consacrați? Nu ar fi deloc imposibil ca ei să fie încovoiați de presiunile celor care se ocupă de pariuri… Amenințarea adusă de pariurile ilegale, ca și de cele neregulamentare („irregular betting”, altă categorie!) au făcut ca însuși CIO să organizeze la începutul acestui an o consfătuire mondială la Lausanne, la care au fost invitate să participe toate marile organizații mondiale ale sportului (UEFA și FIFA în principal). Este motivul pentru care Michel Platini a avut inițiativa instaurării formulei intitulate „financial fair-play”, prin care președintele UEFA a invitat deja cluburile să facă anumite investiții „speciale”, spre a preveni derapajele amintite mai înainte. Nu va fi cu mirare ca arbitrii să fie urmăriți pas cu pas, pe tot timpul activității lor în sport! Se vorbește de asemenea despre necesitatea colaborării mai accentuate cu poliția, de cooperarea cu Interpolul, ca și despre implicarea guvernelor. Pe scurt, expresia la ordinea zilei este conștientizare. Dacă nu vom fi conștienți, dacă nu vom reacționa corespunzător, pericolul este, nici mai mult, nici mai puțin, decît desființarea, moartea sportului. Mai exact spus, niciodată în istoria sportului mondial nu a existat o amenințare mai mare. Ea există însă astăzi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: