Proiect: FILIALE REGIONALE ALE APS

În scopul îmbunătățirii activității Asociației Presei Sportive din România și a adaptării statului său la situația reală, impusă de asemenea de prezența tot mai slabă a asociației în teritoriul național, Consiliul APS decide modificarea în consecință a statutului său, prin înființarea a 8 filiale pe zone regionale, corespunzînd euro-regiunilor României (concept UE), după cum urmează:

1) Filiala Nord-Est: județele Iași, Botoșani, Neamț, Suceava, Bacău și Vaslui;

2) Filiala Sud-Est: județele Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Buzău, Constanța;

3) Filiala Sud-Muntenia: județele Prahova, Dîmbovița, Argeș, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman;

4) Filiala Sud-Vest Oltenia: județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt și Dolj;

5) Filiala Vest: județele Arad, Caras-Severin, Hunedoara și Timiș;

6) Filiala Nord-Vest: județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj;

7) Filiala Centru: județele Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna și Brașov;

si Filiala București-Ilfov: municipiul București și județul Ilfov (zona opt).

Acolo unde există posibilități, filialele regionale vor putea afilia subfiliale județene, formate prin voința membrilor APS de pe teritoriul județelor care fac parte din teritoriul regiunii/zonei respective.

Conform noului statut, fiecare filială regională (inclusiv zona Bucuresti, Ilfov) va avea cîte un reprezentant în Comitetul de conducere a APS. În total, Comitetul de conducere (organism nou înființat) avea avea, după modificările de statut necesare, o componență de 15 persoane: cei opt președinți de filiale regionale și cei 7 membri aleși în Consiliul APS. Fiecare președinte de filială va avea un vot în Comitetul de conducere a APS, reprezentînd voința tuturor membrilor APS din filiala regională respectivă. Deciziile se vor lua democratic, prin vot, la o eventuală egalitate de voturi urmînd să decidă opinia președintelui APS. Va fi prevazută în mod clar imposibilitatea ca o persoană aleasă în Consiliul APS să fie în același timp și reprezentant al unei filiale regionale. Dacă lucrul acesta totuși se va petrece, șeful filialei respective va fi obligat să-și dea demisia din postul regional, iar la nivelul filialei se vor organiza noi alegeri pentru ocuparea postului de președinte.

Iată ce prevede noul Statut al APS (aflat acum în faza de validare) în această privință:

Art. 25. Comitetul de conducere a APS este format din cei 7 membri alesi ai Consiliului APS si din cei opt  presedinti in exercitiu ai filialelor regionale ale APS, in total 15 membri.

 Art. 26. Atributiile principale ale Comitetului de conducere sunt urmatoarele:

 1. adopta modificarile aduse Statutului;

2. dezbate darile de seama anuale prezentate de presedintele APS si stabileste principalele masuri in vederea indeplinirii activitatii asociatiei;

3. adopta sau aproba orice alte masuri necesare indeplinirii scopurilor asociatiei;

4. urmareste si analizeaza activitatea filialelor regionale ale APS;

5. aproba obtinerea calitatii de persoana juridica a filialelor regionale;

6. initiaza si intreprinde actiuni ale APS in teritoriu;

7. face propuneri catre Consiliul APS pentru primirea in asociatie a jurnalistilor care activeaza in teritoriu;

– adopta initiative in domeniul anchetelor de opinie regionale;

9. face propuneri si acorda titlurile de “Presedinte de onoare al APS” si “Membru de onoare al APS”;

10. alege Comisia de cenzori a APS pe o perioada de 4 ani.

 Art. 28. Hotararile Comitetului de conducere se adopta cu majoritate simpla a voturilor exprimate, in afara adoptarii modificarilor Statutului, cand hotararea se va lua cu o majoritate de 2/3 din numarul total al membrilor comitetului.

 Art. 29.  Calitatea de membru in Comitetul de conducere inceteaza prin:

1. neparticiparea la activitatile Comitetului pe o perioada mai mare de 6 luni;

2. demisie;

3. incetarea calitatii de membru APS.

 In cazul incetarii calitatii de membru in Comitetul de conducere, postul ramas vacant va fi ocupat, pe perioada ramasa pana la urmatoarele alegeri ordinare, de o persoana desemnata de filiala regională din care facea parte fostul membru.

x x x

Așadar, fiecare filială regională urmează să se organizeze în viitorul foarte apropiat, în urma unor ședințe de alegeri la care vor participa președintele în exercițiu al APS, ca și alți 1-2 membri ai Consiliului. Se vor alege președintele filialei regionale și membrii biroului regional, în componența a 4-5 membri. La alegeri vor putea participa toți membrii APS din regiunea/zona respectivă.

La alegerile care desemnează Consiliul APS va putea participa oricare membru al APS din teritoriu, inclusiv membrii APS din filiala București-Ilfov (zona Bucuresti, Ilfov). În cazul în care este ales, un membru al Consiliului nu va putea ocupa în același timp și o funcție în filiala regională din care face parte.

Comitetul de conducere a Asociației Presei Sportive va avea cel puțin o întîlnire anuală în componența completă: cei 7 membri aleși ai Consiliului, plus cei opt reprezentanți ai filialelor regionale. Consiliul APS îi poate invita la ședințele sale obișnuite pe reprezentanții fililalelor regionale, aceștia avînd rol consultativ. Președintele poate convoca Comitetul de conducere și cu alte prilejuri, dacă consideră că în activitatea Asociației poate fi benefică o astfel de adunare. De asemenea, Comitetul de conducere poate fi convocat și în mod excepțional, dacă minimum 50 la sută dintre membrii ei o solicită.

Din 4 în 4 ani, Adunarea Generală de alegeri a APS deleagă Comitetul de conducere cu atribuții de organizare și control a întreagii activități a asociației pentru următorul mandat. La ședința de alegeri, fiecare filială va comunica oficial voturile sale, exprimate în urma opțiunilor democratice ale membrilor APS din zona respectivă. În acest scop, în teritoriu (inclusiv zona opt) vor avea loc în prealabil ședințe pentru stabilirea opțiunilor zonei/filialei, votîndu-se pe listele de candidați validate de Consiliul APS. La aceste ședințe ale filialelor regionale va participa cel puțin un membru al Consiliului.

Aceste modificări de statut vor intra în vigoare imediat după înscrierea la Judecătorie a mențiunilor necesare.

 

Anunțuri

One response to this post.

  1. Buna seara!

    Va asteptam la Pitesti…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: