Există prea multe interese în sportul de astăzi, cele financiare fiind, din nefericire, pe primul plan

De curînd, în calitatea mea de președinte al Asociației Presei Sportive, am acordat un interviu pentru site-ul www.mediaddict.ro – interviu consemnat de dl. Tudor Borcea. Îl reproduc integral, în continuare.

                                                                                        x

# ”Asociatia Presei Sportive va apăra statutul unei bresle aflată din ce în ce mai mult la discreţia şi în batjocura unor aşa-zişi oameni de sport cu bani, ca şi a unor organisme cu ambiţii financiare care respectă tot mai puţin necesităţile de bază ale meseriei de gazetar sportiv”.

 

 -Înfiinţată în 1927, Asociaţia Presei Sportive este, sper să nu greşesc, una din cele mai vechi asociaţii gazetăreşti din România. Privind peste timp, ce resurse poate avea APS astăzi, când zilele presei scrise sunt numărate, să fie liantul şi sprijinul condeielor puse în slujba sportului?

– Asociația presei sportive a avut o frumoasă tradiție, cu observația că lunga perioadă comunistă a distrus vechile repere și le-a înlocuit cu forme mult alterate în conținut și ideologie. Abia după 1990 se poate vorbi despre reînnodarea tradiției, însă totodată trebuie observat un început de diminuare a importanței asociației, rămasă în urma dezvoltării explozive a presei noastre sportive. APS nu a reușit să se adapteze rapid la aceasta dezvoltare fără precedent și a devenit încet, încet o organizatie căreia îi cam lipsește obiectul muncii. Din ce în ce mai puțini gazetari sportivi tineri se simt atrași de APS, căreia nu-i prea înteleg rostul și menirea. Ba chiar au început să observe că pînă și la intrarea pe stadioane nu mai este absolută nevoie de legitimația de ziarist sportiv, o simplă legitimație de presă (oricare ar fi ea) fiind de cele mai multe ori suficientă pentru a-ți garanta accesul. Aici se află momentul în care eu am preluat, cu numai cîteva luni în urmă, postul de președinte al APS. În paranteză fiind spus, se împlinesc curînd patru decenii de la angajarea mea în presa sportivă (petrecută în toamna anului 1971, la ziarul „Sportul”), vechime care coincide desigur cu cea de membru APS. Între timp desigur că foarte multe lucruri s-au petrecut, iar presa se schimbă la față de la o zi la alta. Este motivul pentru care încă de la începutul acestei nominalizări am început să fiu extrem de interesat de ceea ce nu m-aș feri să numesc „modernizarea asociației”. Vă asigur că în momentul de față APS are planuri foarte mari. Este pe cale modificarea substanțială a statutului asociației, ca și crearea unor puternice filiale regionale ale APS, capabile să reprezinte interesele și doleanțele tuturor membrilor din teritoriu. Președinții acestor filiale regionale (în număr de opt pentru întreaga țară) vor deveni automat, prin  statut, membri cu drepturi depline în Comitetul de conducere a APS, organ superior actualului Consiliu APS, ales prin voturile membrilor. Și alte modificări importante sînt prevăzute, nu mai insist. Este de fapt o încercare extrem de necesară de modernizare a asociației, cu dorința de a deveni mai atractivă pentru tinerii gazetari din întreaga țară și pentru a apăra statutul unei bresle aflată din ce în ce mai mult la discreția și în batjocura unor așa-ziși oameni de sport cu bani, ca și a unor organisme cu ambiții financiare care respectă tot mai puțin necesitățile de bază ale meseriei de gazetar sportiv.

Dumneavoastă sînteți de părere că „zilele presei scrise sînt numărate”, dar pînă la a fi consființită această afirmație, mai întîi cred că ar trebui să facem toate eforturile pentru a nu ne desființa singuri, pentru a păstra  viabilă cît mai mult timp o îndeletnicire pe care aș numi-o drept cea mai frumoasă din lume: meseria de gazetar sportiv. Și apoi, dacă tinerii ziariști nu vor fi apărați, dacă interesele lor, în special cele pentru asigurarea condițiilor de muncă pe stadioane și în baze sportive, de asemenea în relațiile cu autoritățile (sportive și nu numai), nu vor fi protejate de organizația din care fac parte, cine va putea face acest lucru? Există prea multe interese în sportul de astăzi, cele financiare fiind desigur pe primul plan, iar gazetarii sportivi au încetat să mai fie parteneri pentru organizatorii sportului; ei sînt considerați de multe ori chiar dimpotrivă, inamici și musafiri nepoftiți. Asociația presei sportive va încerca mereu să apere interesele de breaslă ale jurnaliștilor din sport, fie ei de presă scrisă, din cea vorbită și, de ce nu, chiar din presa on-line, adică din presa viitorului.

-Aţi lucrat în televiziune şi înainte, şi după 1989. Care credeţi că este nivelul presei sportive în audiovizual? Legat de această întrebare, vă rugăm să comentaţi faptul să suntem o ţară ce are multe canale de sport. Afectează cantitatea calitatea?

– În primul rînd trebuie să vă spun că între presa sportivă de dinainte de 1989 și cea de astăzi (mai ales cea de televiziune) aproape că nu se pot face comparații, diferențele sînt uriașe. Ca și întreaga noastră viață, de altfel, nimic nu mai seamănă cu ce a fost, sînt două lumi paralele! Acum, despre nivelul presei; vedeți dvs., dezvoltarea explozivă nu poate duce niciodată la calitate. Dacă sînt multe canale de sport, desigur că valorile se diluează, dar cine poate interzice existența acestora? Cine-i poate opri pe patronii care au bani de aruncat pe fereastră să deschidă încă un post sau două, și altele și altele, iar aici nu mă refer numai la posturile de sport. Nu o dată am fost uluit de inconștiența cu care oamenii cu bani au înființat diverse posturi Tv fără să apeleze la oamenii cu o oarecare experiență în materie, declarînd ritos ceva de genul: „n-avem nevoie de vedete, vedetele ni le facem noi!” La acest capitol (al „vedetelor”) i-aș include atît pe comentatorii de sport consacrați, cît și pe cei care făuresc redacții și cresc tineri gazetari valoroși. Patronii au cumpărat programe scumpe, au adus cea mai performată aparatură, dar în lipsa oamenilor de calitate profesională falimentul acestor posturi a fost evitat cu foarte mare greutate. De cele mai multe ori stăpînii respectivelor posturi au renunțat la programele și transmisiile sportive, coborînd nivelul de adresabilitate și target spre zone ale populației tot mai obscure. Pe de altă parte, nu mă îndoiesc că nivelul anumitor realizatori și comentatori sportivi Tv este foarte ridicat, perfect comparabil cu cei mai buni specialiști de televiziune din Europa. Există la noi asemenea oameni valoroși, spre încîntarea noastră, dar n-am să vă dau acum nume, ca să nu fiu acuzat de subiectivism.

-Deseori, oameni ca Gh. Becali, şi nu numai, intervin – chiar ierarhic – atunci când sunt nemulţumiţi de comentariile sau emisiunile unor realizatori tv. Pe de altă parte, destul de des, unele emisiuni având ca temă fotbalul, spre exemplu, coboară mult ştacheta, ajungând la nivelul tabloidizării. Cum comentaţi?

          – Nu știu de ce ar trebui neapărat să comentez eu aceste lucruri, care sînt deja evidente în peisajul audiovizual românesc. Dumneavoastră cum le-ați comenta? Este de notorietate că Gigi Becali a intervenit pentru a fi scoasă din grila ProTv o emisiune care îi știrbea deseori orgoliul nemăsurat. După părerea mea, emisiunea lui Banciu și Mironică era excesivă, căutînd cu orice preț batjocura și miștocăreala. Dar asta este altă poveste. De asemenea, există presiuni care s-au făcut asupra gazetarilor din presa scrisă, fiind pedepsiți ziariști pentru „îndrăzneala” de a fi avut păreri care n-au convenit patronului Stelei sau altor asemenea vietăți ale fotbalului românesc. Vedeți dumneavoastră, tocmai de aceea trebuie să existe Asociația presei sportive, pentru a lua atitudine, pentru a combate astfel de apucături dictatoriale și pentru a-i apăra pe gazetarii agresați pe tărîmul meseriei lor. Mie Radu Banciu nu mi-e foarte simpatic, m-a „atacat” de destule ori și în general este îngrozitor de subiectiv, dar sînt convins ca APS-ul ar fi fost obligat să le ia apărarea în cazul în speță celor doi, lui Banciu și lui Mironică, protestînd pentru abuzul comis de ProTv. Din păcate, la acea oră alegerile din APS nu avuseseră încă loc.

Despre tabloidizare putem vorbi mult și bine. Este tendința întregii noastre societăți, a vieții însăși. Tabloidizarea nu se află numai în ziarele sportive sau în rubricile de televiziune consacrate sportului, ci peste tot, în mai toate cotidianele presei scrise, ca și în nenumărate așa-zise emisiuni de televiziune. Există însă semne că lumea a început să se cam sature, că își dorește deja altceva. Pînă una, alta însă, cam dispare interesul oamenilor pentru sport din acest motiv, ca și al curajului părinților de a-și îndruma odraslele spre stadion, crezînd că acolo nu se află decît … Becali, Giovanni, Borcea, Iancu, Mitică sau Jenică… Este aici unul dintre motivele pentru care întreg sportul românesc se află în mare suferință în momentul de față.

-Care sunt pericolele pe care le aduc Internetul, noile tehnologii, presei sportive?

– Poate este mult spus „pericole”. Este vorba mai ales de transformări, unele uriașe, pe care nici nu le bănuiți deocamdată. Aici este de asemenea motivul pentru în cadrul Asociației internaționale a presei sportive (AIPS) a fost constituit un grup de studiu intitulat „new media”. Nimeni nu mai poate garanta că pe viitor presa sportivă, cel puțin în forma sa actuală, își va mai păstra întîietatea în furnizarea știrilor pentru publicul amator de sport. Rezultatul cursei de 100 metri plat de la Jocurile Olimpice va putea fi aflat, eventual, de pe terminalul tip telefon mobil/I-pad al unui simplu spectator din tribună, care se va conecta instantaneu la rețeaua de socializare Facebook sau la site-ul personal. Astfel de transformări uimitoare ne așteaptă fără îndoială de acum înainte. Cum spuneam, AIPS încearcă deja să monitorizeze asemenea dezvoltări și chiar să stabilească reguli noi de asociere. Fiind prezent la Seul, la ultimul Congres AIPS, am aflat că sînt prevăzute o serie de reglementări destul de stricte, în măsură să apere încă o dată breasla gazeterilor sportivi din lumea întreagă, să-i protejeze pe adevărații ziariști de sport. La noi însă, despre asemenea lucruri nici nu s-a auzit încă!

– Aveţi proiecte tv noi? În caz afirmativ, vă rugăm să detaliaţi.

           Mulțumesc de întrebare! Am mai multe proiecte în momentul de față, unele dintre ele fiind legate de TVR, altele de postul specializat Dolce Sport. Lucrez de cîțiva ani la un film documentaro-biografic despre Mircea Lucescu. După părerea mea, fără falsă modestie, va fi o revelație. Un asemenea film nu a fost produs vreodată în România. Sper să-l puteți vedea cît de curînd!

-Cristian Ţopescu a refuzat să mai comenteze fotbal, invocând mizeria  morală în care se îneacă fotbalul românesc. Ce părere aveţi?

           N-aș vrea să vorbesc prea mult despre asta. Cristian Țopescu a fost un excelent comentator al timpului său. Cînd a rostit fraza cu „mizeria fotbalului” a încercat, după părerea mea, să-și găsească un alibi pentru o ieșire cît mai spectaculoasă din scenă.

-Pe o scară de la 1 la 10 ce notă aţi da calităţii limbii române vorbită în audiovizual?

– Depinde. Există și 10, dar și 3. Dacă vreți dumneavoastră, puteți face singur o medie. În ce mă privește, mă mîndresc cu faptul că am reeditat la editura Humanitas trei lucrări ale tatălui meu, profesorul Al. Graur. Este vorba despre „Dicționarul greșelilor de limbă”, „Capcanele limbii române” și „Mic tratat de ortografie”. Mi-ar făcea plăcere să aflu că măcar cîteva exemplare au încăput pe mîna unor tineri gazetari de sport.

Anunțuri

2 responses to this post.

  1. Posted by Eliad on Iunie 21, 2011 at 6:22 pm

    Din cate imi aduc aminte dl. Topescu a renuntat sa mai comenteze meciuri de fotbal dupa tragedia de pe stadionul Heysel. Poate gresesc ! Probabil a intentionat sa revina asupra hotararii de atunci , lucru care ar fi fost de inteles, dar, evident, „caltatea” comportamentului de pe stadioane si din afara lor l-a dezgustat la fel ca si pe multi dintre noi.

    Răspunde

    • Nu, domnule Eliad, esti intr-o mare eroare: finala CCE de pe stadionul Heysel a avut loc in 1985, pe cind Topescu era un simplu ofiter la clubul Steaua, fiind exclus de la comentarii dupa meciul de la Stockholm (iunie 1983). Este asa cum am povestit eu: el s-a „retras” dupa CM din 1994, aratindu-se … dezgustat de mizeriile petrecute in fotbal. Atentie, nu era insa vorba despre cele din fotbalul nostru – mai ales ca pe acea vreme noi aveam o echipa nationala uluitoare – ci despre cele din fotbalul… international, motivatia fiind asasinarea jucatorului columbian care isi marcase un autogol in meciul cu noi!!!
      In rest, sa auzim numai de bine!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: