SIMBOLUL REVOLUŢIEI ÎNFRÎNTE

Am fost emoţionat pînă la lacrimi de povestea lui Florin Vieru, băieţelul de vreo 13 ani care a devenit simbolul Revoluţiei române, după ce a apărut pe coperta revistei “Paris Match” în ianuarie 1990. Avea în mîna, dacă vă mai aduceţi aminte, un steag tricolor găurit pe mijloc, o îmbrăcăminte cam ponosită şi multă speranţă în ochi. Fotografia a făcut înconjurul lumii, iar Florin a căpătat atunci o glorie neaşteptată, sub porecla de “Gavroche al României”. Recent a apărut într-o emisiune televizată (la Realitatea) şi îl felicit pe cel care a realizat-o. Şi eu m-am pus de multe ori întrebarea: oare ce s-o mai fi întîmplat cu acel băieţel? Fiindcă am fost de faţă atunci, la Marsilia, cînd magnatul Bernard Tapie, care invitase echipa României pentru un joc amical cu OM, l-a îmbrăţişat la centrul terenului pe Florinel al nostru şi a promis la microfon, în faţa a peste 30.000 de oameni de pe stadion şi a altor milioane care priveau imaginea la televizor, că se va ocupa personal de creşterea şi educaţia micuţului român. Sigur, era vorba despre politică şi populism în discursul lui Tapie, iar noi ca ţară eram priviţi cu o stimă uriaşă în acele momente, însă promisiunea fusese făcută şi mi-e greu să cred că magnatul francez nu şi-ar fi ţinut-o, chiar cu serioasele probleme pe care le-a avut cu justiţia în anii care au urmat. Dar, Florin Vieru a dispărut!

Şi am aflat abia foarte de curînd ce s-a întîmplat cu el. Cum spuneam, povestea lui m-a emoţionat pînă la lacrimi. Revenit în ţară după episodul de la Marsilia, oamenii de la putere s-au gîndit (egoist, criminal) că n-ar fi bine ca România să-şi piardă … simbolul Revoluţiei. Să mai rămînă pe aici, ca să mai fie folosit niţel în interesele noastre. Şi i-au spus bietului băiat că în maximum doi, trei ani România va fi ca Franţa! Iar Florin i-a ascultat şi n-a mai plecat nicăieri. Pentru el, băiat simplu dintr-o familie extrem de necăjită cu vreo 9 fraţi, “oferta” lui Tapie putea fi şansa vieţii. Pe care Florin şi-a refuzat-o! Sau a fost mai degrabă îndemnat să o facă, el necunoscînd pe nimeni care ar fi putut să-i dea un sfat cum se cuvine. Aşa a ajuns să muncească prin diferite locuri, n-a apucat să mai facă şcoală, a trudit pe diverse şantiere şi apoi s-a îmbolnăvit, astăzi medicii interzicîndu-i să se expună la curent, vînt şi frig. Face pe zugravul uneori, nu are indemnizaţie de şomaj, iar guvernul Boc se pregăteşte să i-o  taie şi pe cea de revolutionar, din motive de criză economică. Regretă enorm că nu a dat curs invitaţiei de “sponsorizare” din 1990. Nu-i aşa că merită să piardă tot, să fie pedepsit pentru eroarea de a nu fi plecat la timp din această ţară? Sau poate face şi el parte dintre cei care au înşelat pe toată lumea şi azi se huzuresc pe bani publici, aşa cum scrie Grigore Cartianu?

L-am privit cu atenţie la emisiune, pînă ochii mi s-au umezit. Un om încă foarte tînăr (are doar vreo 35 de ani), dar înfrînt. A mărturisit că singura speranţă pe care şi-o mai pune azi este în soarta copilului său – un băieţel de vreo 12-13 ani, la fel cum arăta Florin cu 22 de ani în urmă! – pentru care viaţa ar trebui să aibă un destin mai bun decît a fost al său. “Cînd am ieşit în stradă în 1989 nu am ieşit pentru teren, pentru indemnizaţie, nici pentru casă, nici pentru masă, am ieşit pentru o viaţă mai bună„.

De fapt, dacă mă gîndesc niţel, cei care l-au minţit pe Florin, ne-au înşelat pînă la urmă pe noi toţi. Pentru mine, el a devenit acum simbolul Revoluţiei înfrînte!