O POVESTE DIN TIROL

– Oh, dar să nu spuneţi cumva că ştiţi de la mine!

Omul din faţa noastră, încă tînăr, se teme că ar putea fi certat, sau că poate şi-ar putea pierde chiar slujba, cine ştie… Conduce cu siguranţă un microbuz al companiei austriece “Four Seasons Travel” şi e foarte mulţumit de slujba sa. Sînt cîţiva ani de cînd a plecat din România, a lăsat la Cluj familia, soţia şi cei doi copii care cresc văzîndu-şi tatăl mult prea rar, a lăsat şi mica afacere pe care o înjghebase dar care era sortită falimentului şi s-a mutat temporar în Germania, pentru a cîştiga un ban.

– V-am auzit vorbind româneşte, zice, şi se bucură că mai poate schimba o vorbă cu doi compatrioţi, cale de mai bine de 150 km care despart aeroportul din Munchen de Seefeld, în Tirol. Pe noi ne aşteaptă un congres la Innsbruck, vor fi patru zile pe care le petrecem în compania a peste 200 de gazetari sportivi din toată lumea, iar AIPS-ul ne-a asigurat cazarea la Seefeld, într-un decor de basm. Pe drum vorbim de una, de alta şi apoi ne povesteşte simplu, ardeleneşte aş zice, fără să poţi bănui măcar dacă îl doare sau nici nu-i pasă, de cîte a văzut şi pătimit la viaţa sa. Şi ne spune despre un faimos compatriot de-al nostru (numele său vi-l spun ceva mai încolo!), pe care l-a adus nu cu mult în urmă, făcînd acelaşi drum de la aeroport spre renumita staţiune de iarnă austriacă.
– Domnul are o vilă cumpărată aici, la care vine probabil de cîteva ori pe an, ori poate că-şi mai trimite şi prietenii la schi, ca să n-o ţină chiar tot timpul goală. Prima oară cînd l-am cunoscut, în curte i-am văzut maşina, are un Range Rover tare frumos şi m-am gîndit că o fi venit cu el tocmai din România pînă aici. “Nu, nici vorbă, mi-a spus. Pe asta o ţin aici, de la aeroport vin de regulă cu voi, cu compania!”

Adică, spre a putea înţelege, cetăţeanul cu pricina, cel cu vila pe care şi-a cumpărat-o din micile sale economii tocmai la Seefeld, prin Tirol, a lăsat şi un autoturism 4×4 marca Rover la faţa locului, asta ca să se poată plimba prin împrejurimi cînd are el chef. În România a fost de foarte multe ori acuzat de afaceri suspecte şi fraude, dar evident că nimeni n-a putut dovedi vreodată c-ar fi băgat mîna în sacul statului, iar hoţul neprins e cetăţean cinstit, fără îndoială. Dar sînt convins ca foarte puţină lume de la noi ştie că domnul respectiv posedă o frumoasă vilă de vacanţă în Tirolul austriac (probabil pe un alt nume, că n-o fi fost fraier să o înregistreze pe numele său!), în curtea căreia îşi permite să ţină şi o maşină de peste 50.000 de euro, ca să fie la nevoie. Este de asemenea interesant cum te pot izbi astfel de picante informaţii despre magnaţii noştri, tocmai acolo unde te-ai fi aşteptat mai puţin. Apropos, să nu uit să vă spun: domnul cu pricina se numeşte Miron Mitrea. Iar povestea pe care v-am spus-o este sută la sută veridică!

Despre fostul sindicalist, fostul ministru al transporturilor şi actualmente senatorul de Vrancea, marcant membru al PSD, cel mai bine glăsuieşte Wikipedia:

“Pe 21 aprilie 2008, Direcția Națională Anticorupție a cerut Camerei Deputaților aviz pentru declanșarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, vizat într-un dosar de corupție, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracțiuni de corupție, instrumentate în dosarul numărul 49/P/2006. Pentru că parlamentarii au votat împotriva ridicării imunității, la 3 septembrie 2008 Miron Mitrea și-a dat demisia din Parlament, pentru a se pune la dispoziția anchetatorilor. Totuși, după numai trei luni, a fost din nou ales în Parlamentul României la alegerile din noiembrie 2008, beneficiind din nou de imunitate parlamentară. La data de 10 decembrie 2008, procurorii DNA au pus sechestru pe locuința din București a lui Miron Mitrea, pentru a asigura recuperarea unui prejudiciu de 700.000 de lei. La data de 5 Martie 2009, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în acest dosar.” Dar despre vila de la Seefeld in Tirol o fi aflat DNA-ul?

Ei, dar asta îmi aduce aminte de o altă întîmplare, petrecută cu destul de mulţi ani înainte şi ea poate spune ceva mai mult despre clica stăpînitorilor. Eram la Eforie Nord, vara şi locuiam la hotelul “sindicaliştilor” din staţiune, fiind invitat pentru o scurtă vacanţă. Cred că se petrecea prin 2001, iar hotelul era desigur ticsit de lume, care de care mai pestriţă. Atunci am văzut pentru prima data că există şi sindicalişti cu mare greutate, avînd un statut cu totul special. Chiar în salonul (rezervat, desigur!) în care mîncam, exista o masă foarte lungă, aşezată chiar pe centru, la care luau loc exact 19 persoane. Le-am numărat nu o singură dată, fiind impresionat de atenţia cel puţin exagerată de care se bucurau din partea administratorului hotelului. Erau vreo trei generaţii la masă, începînd cu bunicii, apoi oameni mai tineri şi în fine copii, chiar mulţi. Şi mă întrebam cine ar putea fi, de li se dădea mereu atîta atenţie şi importanţă. De plătit sînt sigur că n-au plătit vreodată, mai cu seamă că întreg salonul (rezervat, desigur!) era populat doar de persoane privilegiate. Pînă într-o zi, cînd a apărut chiar şeful. Era limpede că el era, după cum s-a aşezat în capul mesei şi după cum îl ascultau toţi, inclusiv chelnerii din restaurant. N-a stat prea mult, cred că doar vreo două zile şi a plecat la Bucureşti, lăsîndu-şi desigur întreaga familie, adică toate cele 19 persoane, să se bucure de soarele şi marea binefăcătoare pentru încă destulă vreme. Şi apoi, într-o zi, am aflat. Tipul era mare de tot: era chiar şoferul lui Miron Mitrea! Iar toate cele 19 persoane erau rudele lui… Mai ar fi ceva de spus?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: