O FOTOGRAFIE CÎT O MIE DE CUVINTE!

Am avut recent ocazia să mă văd într-o fotografie veche, să privesc spre ceea ce eram acum 30 de ani. Asta nu ni se întîmplă în fiecare zi, vă asigur. După ce am făcut un interviu cu marele Ivan Patzaichin, care tocmai împlinise 65 de ani (a se vedea revista „Sport în România, decembrie 2014), oamenii care-l înconjoară pe Ivan în formidabilele sale proiecte sportivo-sociale în Deltă mi-au trimis, la rugămintea mea, mai multe fotografii din tinereţea campionului. Şi l-am văzut pe Ivan împreună cu tatăl şi bunicul său, l-am văzut primind medaliile de aur la mai multe ediţii ale Olimpiadei, dar una dintre fotografii mi-a atras în mod special atenţia. Sînt de fapt două, ambele scoase din arhiva Agerpres, iar cel care le-a făcut, am aflat abia acum, se numeşte Cornel Mocanu, unul dintre fotoreporterii de la agenţia oficială comunistă de ştiri a timpului. Sînt realizate în luna august a anului 1984. Le postez pe ambele aici şi nu mă pot abţine de la dorinţa de a le comenta puţin, fiindcă merită.

Jocurile Olimpice de Vara - Los Angeles 1984

În prima dintre aceste fotografii, la care nu am decât puţine comentarii, apar eu însumi, tînăr reporter al TVR (niţel cam netuns!), cu microfonul întins spre Ivan Patzaichin, abia sosit de la Los Angeles, unde cucerise un nou titlu olimpic, al patrulea consecutiv, la canoe 2 pe 1000 de metri. După cum puteţi constata, medalia o atîrnase de gîtul fetiţei de numai vreo şapte anişori, Ivona. Astăzi, după atîţia ani, Ivona-Beatrice Patzaichin, absolventă a unei facultăţii de psihologie, este consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii şi face parte din importanta Comisie naţională de acreditare a spitalelor (CNAS). Fotografia a fost făcută pe esplanada Aeroportului Otopeni, imediat după sosirea olimpicilor de la Los Angeles, purtînd pălării albe pe cap. Lume multă, îmbulzeală, zîmbete şi priviri îndreptate spre noi, reporterul şi campionul olimpic. Dar şi urechi…

Ivan Pazaichin - Bucuresti - 1984

Cea de-a două fotografie e şi mai interesantă. Fiindcă acum ne atrage atenţia cu adevărat personajul cu cămaşa albă şi mîneci scurte, din dreapta imaginii. Aparent neatent la ce se petrece lîngă el în imaginea precedentă, tipul cu cămaşa albă pare acum numai ochi şi mai ales urechi, ascultând cu o atenţie cel puţin suspectă dialogul dintre reporter şi campion. Dacă veţi privi cu atenţie, cred că se poate simţi aici aerul unei întregi epoci pe care am trăit-o cu toţii, supravegheaţi îndeaproape de ochiul omniprezent al Securităţii. Fiindcă, nu am nici cea mai mică îndoială astăzi, omul cu cămaşa albă, stînd calm cu mîinile la spate, este un securist aflat în misiune, spre a raporta mai tîrziu superiorilor săi cam despre ce au vorbit la aeroport Graur şi Patzaichin… Este, după părerea mea, o imagine care face cît o mie de cuvinte, descriind mai limpede decât orice altceva, aproape palpabil, modul în care eram suspectaţi cu toţii, ascultaţi şi turnaţi, îndosariaţi, catagorisiţi, catalogaţi, blamaţi sau lăudaţi. Vaşnica Securitate, ochiul şi timpanul timpului trecut, ne supraveghea pe toţi cu atenţie, fie campion olimpic sau simplu reporter de televiziune. Ca sa fiu sincer, rareori am văzut ceva mai edificator, într-o singură imagine! Aviz totodată uitucilor care azi se avîntă în afirmaţii atît de gratuite precum “înainte trăiam mai bine”… Zău?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: