Parfum de Glorie

„Parfum de glorie” este un format de televiziune conceput de Dumitru Graur, dedicat valorilor sportive românești. S-au difuzat pînă în momentul de față, începînd cu luna mai 2005 și pînă în decembrie 2008, pe două posturi de televiziune, nu mai puțin de 64 de episoade ale acestui serial de portrete ale marilor campioni. Audiențele înregistrate, ca și aprecierile primite din partea publicului ne-au încurajat să încercăm să redăm și în format DVD acest program, care, după părerea autorului, se poate constitui într-o adevărată “Colecție de schițe pentru o necesară istorie a sportului românesc”, o serie din care au fost editate deja primele trei volume. Ele conțin episoadele consacrate unor foști mari sportivi ca Rică Răducanu și Gheorghe Gruia, antrenorilor emeriți Octavian Bellu și Mariana Bitang,  ca și succesului fără pereche al echipei de fotbal Steaua București, cîștigătoare a C. C. E. în 1986 (volumul I); iar apoi cele dedicate foștilor mari sportivi Radu Nunweiller (participant la C.M. din Mexic, în 1970) și Cristian Gațu (campion mondial de handbal, în 1974), ca și celor doi gimnaști cu cariere atît de diferite, Andreea Răducan  (medaliata cu aur la J.O. de la Sydney) și Rareș Orzață, azi component al trupei de spectacol “Cirque du Soleil” (volumul II); în fine, episoadele consacrate unor foste mari sportive, atleta Gabriela Szabo și voleibalista Cristina Pîrv, regretatului fotbalist Florea Dumitrache (decedat în 2007), ca și echipei de legendă care a fost botezată “Craiova Maxima” (volumul III). A fost avut în intenția noastră continuarea acestei serii de DVD-uri, mai cu seamă că întregul stoc al celor trei DVD-uri precedente, editate în colaborare cu firma TVR Media, s-a epuizat! Această intenție nu s-a materializat încă, dar evident că timpul nu este încă pierdut!

Programul “Parfum de glorie” a fost distins cu Premiul APTR pentru cea mai buna emisiune sportiva a anului 2007

«PARFUM DE GLORIE»  – LISTA SUBIECTELOR DIFUZATE în perioada 1 mai 2005 – 27 decembrie 2008

(subiecte – date difuzare/durata)

REALITATEA TV

1. Gică Craioveanu – 1.05.2005 (26 min.)

2. Iolanda Balaș (I) – 7.05.2005 (25 min.)

3. Iolanda Balaș (II) – 8.05.2005 (25 min.)

4. Gheorghe Popescu (I) – 14.05.2005 (25 min.)

5. Gheorghe Popescu (II) – 15.05.2005 (25 min.)

6. Laszlo Boloni (I) – 21/28.05.2005 (25 min.)

7. Laszlo Boloni (II) – 29.05.2005 (25 min.)

8. Ionuț Lupescu (I) – 4.06.2005 (25 min.)

9. Ionuț Lupescu (II) – 5.06.2005 (25 min.)

10. Mircea Lucescu (I) – 11.06.2005 (25 min.)

11. Mircea Lucescu (II) – 12.06.2005 (25 min.)

12. Ilie Dumitrescu (I) – 18.06.2005 (25 min.)

13. Ilie Dumitrescu (II) – 19.06.2005 (25 min.)

14. Virginia Ruzici (I) – 2.07.2005 (25 min.)

15. Virginia Ruzici (II) – 3.07.2005 (25 min.)

16. Ion Crăciunescu (I) – 9.07.2005 (25 min.)

17. Ion Crăciunescu (II) – 10.07.2005 (25 min.)

18. Ilie Năstase (I) – 23.07.2005 (26 min.)

19. Ilie Năstase (II) – 24.07.2005 (26 min.)

 

TVR 1 – seria I

1. Gabriela Szabo – 14.07.2006 (45 min.)

2. Gheorghe Gruia – 21.07.2006 (45 min.)

3. O. Bellu & M. Bitang – 28.07.2006 (45 min.)

4. Lidia Șimon – 4.08.2006 (45 min.)

5. Cristian Gațu – 11.08.2006 (45 min.)

6. Radu Demian – 18.08.2006 (45 min.)

7. Daniel Negreanu – 25.08.2006 (30 min.)

8. Rareș Orzață – 1.09.2006 (45 min.)

9. “Craiova Maxima” – 8.09.2006 (45 min.)

10. Dragomir Cioroslan – 15.09.2006 (45 min.)

11. Mihai Leu – 22.09.2006 (45 min.)

12. Rică Răducanu – 29.09.2006 (45 min.)

TVR 1 – seria a II-a

 

1. Radu Nunweiller – 21.01.2007 (35 min.)

2. Vlad Hagiu – 28.01.2007 (35 min.)

3. Dimitrie Sturdza – 4.02.2007 (35 min.)

4. Janos Kurko – 18.02.2007 (25 min.)

5. Stelian Moculescu – 25.02.2007 (25 min.)

6. Florea Dumitrache – 4.03.2007 (25 min.)

7. Adrian Ilie – 11.03.2007 (25 min.)                                           

8. Andreea Răducan (ep. I) – 25.03.2007 (26 min.)

9. Andreea Răducan (ep. II) – 1.04.2007 (26 min.)

10. Florin Mitu – 14.04.2007 (25 min.)

11. C-tin Bălăceanu-Stolnici – 21.04.2007 (25 min.)

12. Cristina Pîrv (ep. I) – 28.04.2007 (25 min.)

13. Cristina Pîrv (ep. II) – 5.05.2007 (25 min.)

14. “Super Steaua Europei” – 12.05.2007 (25 min.)

15. Octavian Morariu – 19.05.2007 (25 min.)

16. Rodion Cămătaru – 26.05.2007 (25 min.)

17. Valeria Răcilă – 2.06.2007 (25 min.)

18. Ion Marica – 9.06.2007 (25 min.)

19. Jackie Ionescu – 16.06.2007 (25 min.)

20. Constantin Aur – 23.06.2007 (25 min.)

21. Ion Țiriac – 30.06.2007 (25 min.)

 

TVR 1 – seria a III-a

1. Lucian Bute – 11.10.2008 (25 min.)

2. Andrunache & Susanu (ep .I)18.10.2008 (25 min.)

3. Andrunache & Susanu (ep .II)25.10.2008 (25 min.)

4. Ghiță Mureșan – 1.11.2008 (25 min.)

5. Miodrag Belodedici – 8.11.2008 (25 min.)

6. Fred Lebow – 15.11.2008 (25 min.)

7. Horia Colibășanu – 22.11.2008 (25 min.)

8. Alex Zotincă – 29.11.2008 (25 min.)

9. Gheorghe Constantin – 6.12.2008 (25 min.)

10. Noemi Lung-Zaharia (ep. I) – 13.12.2008 (25 min.)

11. Noemi Lung-Zaharia (ep. II) – 20.12.2008 (25 min.)

12. Victor Stănculescu – 27.12.2008 (25 min.)

 

 


Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Posted by Salas on Noiembrie 9, 2010 at 5:12 pm

    Buna seara,

    Nu aveti in plan sa continuati seria de reportaje cu personalitati din sport? Stiu ca televiziunile nu se omoara sa gazduiasca emisiuni serioase, dar asa am avea si noi sansa sa cunoastem sportivi de calitate, ca de fotbalisti din specia Mall si Bamboo suntem satui pana peste cap.

    Răspunde

    • Multumesc, „Salas” pentru vorbele frumoase. Sigur, am in plan continuarea seriei de emisiuni sub genericul „Parfum de glorie”, astept doar ca sa existe un difuzor (o televiziune) interesat sa preia emisiunile si sa le dea pe post. Deocamdata nu e nimic sigur, dar am ceva sperante pentru viitorul (destul) de apropiat. Comparatia ta cu fotbalisti din specia „Mall” sau „Bamboo” si adevaratele valori ale sportului ma maguleste, fiindca ai inteles foarte bine care e directia pe care am inscris emisiunile mele din ultimii ani. Sint de asemenea sigur ca, peste ani, fie ei cit de multi, cind cineva va dori sa afle cine au fost cu adevarat Iolanda Balas, Gabi Szabo, Fred Lebow, Cristina Pirv, Florica Dumitrache, Radu Demian, Andreea Raducan (toti „eroi” ai emisiunilor realizate de mine) si inca multi altii, va trebui sa apeleze la seria „Parfum de glorie”. Iar lucrul acesta ma incurajeaza desigur sa continui.

      Răspunde

  2. Posted by Dan Sprinceana on Noiembrie 9, 2010 at 5:47 pm

    Felicitari, Dadi, scrie, scriem… amintiri, sentimente… este tot ce putem lasa in urma noastra ! Am inceput sa scriu perioada din Romania, fuga mea peste Dunare… si am o mare parte consacrata prieteniei noastre… UF ! Aproape 40 de ani au trecut!!!

    Răspunde

  3. Te felicit la rîndul meu și abia aștept să citesc!! :)))

    Răspunde

  4. Posted by gabriela szabo on Noiembrie 10, 2010 at 10:01 am

    Buna ziua,

    Performanţa sportivă, ambiţia, munca, efortul, succesul sportivilor continuă prin dorinţa dumneavoastra de a le comunica iubitorilor de sport. Felicitari pentru blog…
    Cu respect,
    Gabriela Szabo

    Răspunde

  5. […] blog veți găsi articole despre una dintre cele mai bune emisiuni ale lui Dumitru Graur Parfum de Glorie, opiniile sale despre ce se întâmplă în sport și transcrierea  unui jurnal personal Neaga […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: