Posts Tagged ‘tenis’

Interviu cu Ion Ţiriac: ŞI EU AM SCRIS CÂTEVA PAGINI ÎN CARTEA MANAGEMENTULUI SPORTIV

 

tiriac_2

Dumitru Graur: Stimate domnule Ţiriac, vă mulţumesc că ne-aţi primit. Ce mai faceţi?!

Ion Ţiriac: Extraordinar! Nici nu mai ştiu ce mai fac, că dacă ştiam ce mai fac probabil nu eram aici, eram pe unde trebuie să fac treburile pe care ştiu să le fac. Începe US Open şi eu o să fiu pe la Madrid, pe la Stuttgart, pe la Monte Carlo sau nu ştiu pe unde, dar nu la New York. Încerc să o dreg, că am venit acum trei zile, s-o dreg să văd când am timp să mă duc 2-3 zile înapoi.

– Aţi obţinut destul de recent două premii speciale. Primul a venit din partea jurnaliştilor de la „The Lawn Tennis Writers’ Association”, care v-a decernat un International Award pentru rezultatele obţinute în tenis şi pentru suportul oferit acestei discipline sportive. Cum comentaţi acestă distincţie?

Dom’ne, treaba cu jurnaliştii englezi e un love story care a început acum 40 de ani şi continuă în fiecare an. Adică: în timpul Roland Garros-ului, în fiecare an, eu mă întâlnesc într-o seară cu aceşti 20-30-40, au fost şi 50 la un moment dat, care sunt specializaţi în sport şi absolut unşi pentru tenis. Deci, eu am schimbat acolo aproape două generaţii, dom’ne. Mulţi din ei au trecut în partea cealaltă, alţii sunt 90% pensionari azi, şi toţi cei noi care au venit au intrat în aceasta euforie, care o avem împreună să ne întâlnim şi să stăm 3-4 ore de vorbă într-o seara, bineinteleles despre tenis, despre sport şi despre prietenie, dacă vrei să spui aşa. Şi atunci ei, care decernează un premiu la fiecare an sau la fiecare doi ani, mi-au făcut onorea să-mi dea acest premiu, pe care-l apreciez. Având în vedere şi onoarea care mi-a făcut-o tenisul băgându-mă în acel Hall of fame. Deci, am luat cu multă umilinţă, pot să spun, acest premiu. Şi istoria merge mai departe, pentru că şi la US Open, acum când mă întâlnesc cu ei, despicăm firul în patru.

– Vreau să vă spun ceva: după părerea mea dvs. sunteţi cel mai bogat român, de departe! Şi nu fac referire doar la averea care se cifrează, după unele aprecieri, la peste două miliarde de dolari, ci mai cu seamă la viaţa dvs. plină de semnificative succese, de împliniri şi satisfacţii  pe care le-aţi trăit în cei 76 de ani de viaţă…

– Dom’ Graur, treaba cu bogăţia este cu dus şi întors. Foarte probabil că o să fiu cel  cel mai bogat din cimitir, dar în special în momentul în care vrei sa vinzi. Iar eu nu vând! În afara de bancă, de unde am ieşit afară pentru că s-au împlinit 10 ani de când am făcut joint venture-ul, eu nu vând. Pe urmă, paradoxul, şi matale eşti om de sport: eu am făcut bani din sport, dom’ne. Nu i-am făcut în industrie sau în distribuţie de maşini în România, în bancă sau asigurări. Astea o să le fac mai târziu! Eu i-am făcut în sport. Şi-n ’90, atunci eram un om bogat în România… În România după părerea mea sunt foarte, foarte puţini oameni bogaţi şi destui oameni cu bani. Având în vedere că în România în anii buni, nu anii de secetă de acum, în urmă cu 5-6-7 ani, când exista boom-ul, ieşeai afară cu o patură şi ploua în ea cu dolari, cu euro, în special oamenii care speculau. Nu e nimic rău în a specula! Atenţie, la noi cuvântul speculă are o semnificaţie peiorativă. Nu, nu! În economie se speculează, în business se speculează. Mai mult, dacă ştii să speculezi unde se duce dolarul mâine dimineaţă, nu mai trebuie să faci nimic. Decât cumperi dolari şi gata, a doua zi ai cu 50 la sută mai mult în vistierie. Eu am avut noroc în viaţă, mai mi-am făcut norocul şi cu mâinile mele, nu ştiu. Eu nu mă întorc la Adam şi Eva, dar am totuşi 76 de ani tutuşi, sunt un individ care am trăit în timpul războiului, am trăit după război, am trăit şi-n anii din ’47, ’48, când au venit tovarăşii comunişti. Am trăit în toate. Şi mi-am scos pălaria şi am stat mândru – dar mândru de tot! – când îmi cânta imnul comunist, şi toate imnurile. Era imnul meu, şi am fost singurul, poate dumneata nu mai ştii, care am ieşit de pe teren la Charlotte (finala Cupei Davis, 1971 – n.n.), când nu ne-a cântat imnul! Au confundat puţin americanii imnurile, ăla nu era imnul ţării mele… Nu am nimic cu regele, să fie sănătos, dar era imnul regal din ’40. Şi l-au confundat puţin… Şi atunci eu am ieşit afară şi le-am spus: mâine dimineaţă vă luaţi imnul ţării mele şi mai faceţi încă o dată deschiderea, pe televiziunea mondială! Şi au făcut-o, au cântat imnul ţării mele. Am fost întotdeauna mândru, sunt mândru şi acum că sunt român, dar nu ştiu dacă sunt atât de mândru astăzi să văd ce se întâmplă în toată România, că mi se pare un pic anapoda şi exagerat din toate punctele de vedere. Dar, aici ne-am născut, aici o să murim… Matale spui că eşti bogat, eşti nu ştiu ce, câte miliarde… Eu îţi spun că am fost bogat o singură dată: în ziua în care am intrat într-un restaurant şi nu a trebuit să mă uit la preţurile de la meniu… Dar întrebaţi-l pe dl. senator (Ilie Năstase – n.n.), să vă spună Ilie că am venit cu clasa a doua, când am jucat Cupa Davis şi n-am zis nimic. Am venit, cum se numea, pe şest de la Belgrad la Timişoara, pentru ca n-am mai avut bani de bilet de tren. La Belgrad ne-a dat afară din ambasadă, fugiţi de-aicea, n-aveam noi bani ca să vă plătim noi trenul, şi a trebuit să venim la Timişoara, că ne a dat ordin să fim înapoi înainte cu 10 zile de Cupa Davis cu Spania, ţin minte. Deci am avut şi treaburi din astea. Am avut şi timpul, cum ţi-am zis, din ’47 până în ’53, când am făcut o foame de ne-au sărit ochii.  Foame, foame!

Citește în continuare